sâmbătă, mai 02, 2009

Finalul Scolii Studentesti de Ecologie

Dupa cateva zile bune de cursuri si aplicatii practice pe teren, iata ca am ajuns si la finalul celei de-a treia editii a Scolii Studentesti de Ecologie.
Pentru participanti, finalul Scolii Studentesti de Ecologie a insemnat sustinerea unui examen. Acestia s-au dovedit a fi foarte sarguinciosi si seriosi, lucru care s-a vazut in rezultatele examenului, majoritatea au obtinut note foarte mari.
Felicitari!

Echipa T.E.R.IS. multumeste partenerilor, domnilor profesori, si nu in ultimul rand participantilor, pentru ca ne-au ajutat sa realizam acest proiect.

Apreciem si ne mandrim cu multe felicitari pe care le-am primit pentru organizarea cursurilor de Ecologie, si pentru ca incercam sa convingem studentii sa se implice in activitati de protejare a mediului inconjurator.
Deopotriva, recunoastem ca am fost si criticati, pentru ca exista deja institutii de invatamant care au programe de educatie ecologica cu mult mai elaborate, decat ale noastre.
Vom incerca pe viitor sa ajungem sa depasim si asteptarile celor exigenti.

Cei care ne critica au dreptate, insa, cati dintre noi sunt cu adevarat constienti de importanta planetei noastre ?
Pentru cei care cred ca Pamantul este suficient de mare, si ca resursele sale sunt destule pentru a ne satisface toate dorintele, va recomandam un scurt filmulet:



Felicitam intreaga echipa care a coordonat SSE-ul. Felicitam Mangerulul de proiect, Elida Rosenhech, pentru profesionalismul de care a dat dovada.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Tu ce comnetezi?