Se afișează postările cu eticheta Mai Bine. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mai Bine. Afișați toate postările

joi, iulie 21, 2011

Despre IaŞi Reciclează


IaŞi Reciclează reprezintă o platformă educativă şi participativă pentru sensibilizarea populaţiei ieşene cu privire la importanţa protecţiei mediului natural.

Proiectul urmăreşte informarea despre practicile unui consum sustenabil şi despre importanţa reutilizării şi colectării selective a deşeurilor în vederea reciclării lor.

IaŞi Reciclează a fost lansat în ianuarie 2007 de către Asociaţiile AIESEC Iasi, TERIS şi Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany. De la ediția a treia (din anul 2009) programul este organizat de Asociaţia Mai Bine şi asociaţia noastră.

Colectarea selectivă a hârtiei (din licee, universităţi, instituţii sau firme private) acţiuni de plantare, training-uri, workshop-uri, proiecţii de filme sau concursuri sunt activităţile principale ale campaniei de mediu IaŞi Reciclează. Prin aceste activităţi organizatorii au reuşit să colecteze, pe parcursul a 5 ani, peste 100 de tone de hârtie, să reîmpădurească trei hectare de teren din Judeţul Iaşi cu peste 10000 de puieţi, să informeze elevii şi studenţii ieşeni despre importanţa protejării naturii, să organizeze împreună cu Centrul Cultural Francez şi Centrul Cultural German, primul festival de mediu din România, DOC EST , şi ... rezultatele nu se opresc aici.

Am creat și harta eco a orașului - http://www.colectarebaterii.ro/locatii-colectare.aspx plus am integrat în cadrul programului și colectare și reciclarea bateriilor.

An de an programul crește, fiecare ediție venind cu o noutate. Mai multe informaţii despre IaŞi Reciclează şi despre modalităţile prin care vă puteţi implica se găsesc pe site-ul oficial al proiectului: www.iasirecicleaza.ro


marți, martie 24, 2009

Fotografii - echipa patru

Sambata, 21 martie 2009, 13:00 - 17:00, voluntarii din echipa patru au aratat cat singe verde le circula prin vene reusind sa termine hectarul de teren pe care organizatorii si l-au propus sa-l planteze.



Cu mic cu mare la plantare! Ultimii puieti asteptau intr-o caldare, doua, trei...



Puietii de la Dobrovat au fost rasfatati si fotografiati de toata lumea.
Sa cresteti mari si umbrosi dragi stejari!


D-na prodecan de la Facultatea de Biologie, conf. dr. Luminita Bejenaru, la plantat. Multumim ca ati acceptat invitatia noastra!

Anutza, Anushca, Adi muncesc de zor


Cristi! Nu misca!
Cristi in sinea lui: "Iar poze??? Sa nu pui pe mana pe harlet, ca musca!"

Iuhuuu!!! Mada, Nicu, Crizantema au venit sa dea o mana de ajutor. Bravo!
Nicu si Mada sunt doi traineri foarte buni.


Danieeel, unde fugi matalutza??? Haaa, vrei sa scapi de plantareee?



Dragos, iti sta bine la harlet ;)


Prietenii nostri de la AIESEC, ASII nu au lipsit.
Proiectul IaSi Recicleaza a fost initiat in 2007 de AIESEC Iasi, TERIS si Fundatia Bethany.
Chiar daca anul acesta proiectul este coordonat de TERIS si Mai Bine, AIESEC-ul va ramane unul din pilonii principali din istoricul proiectului.

Munca, munca dar nici buna dispozitie nu a lipsit.


D-ul Gabi Rotaru (TVR) si sotia au plantat un stejat pentru fetita lor Ilinca (de doar 15 zile)

Oooppsss s-au terminat copaceiii...

Plecammm!!!

Ala micu:
-"Atentie! Trec voluntarii...matusho, stau si eu putin pe spatele tau sa ii vad mai bine ;)"
- "Gata... au plecat! :("
- "Oare vor mai veni??? :(( Cine o sa ne mai faca poze?"
Ne-am luat ramas bun de la stejari, de la frasini, de la iedutzi, de la mielutzi, de la oi si de la capre si le-am promis ca vom reveni. ;)
Ne pregatim sa plecam!
- "Stati!"
Suna telefonul.
"Alooo? Buna seara! Ooo... Saru'mana parinte!" " Am terminat cu plantatul. Da, da, da ne pregatim sa plecam spre Iasi."
"Cummm? Ne-ati pregatit de mancare..."yami, yami (ce foame aveam).
Dupa cateva ore bune de munca evident ca nu puteam refuza invitatia Parintelui Staret Cherasie.
Plecam spre Manastirea Dobrovat...

Biserica manastirii Dobrovat, printre cele mai vechi si mai frumoase, a inceput sa se construiasca in ziua de 27 aprilie 1503 si s-a terminat in anul 1504, fiind ultima ctitorie a lui Stefan cel Mare.



Biserica Dobrovat este din piatra, in stil moldovenesc. Are altar, naos, gropnita ingusta si pronaos. Dupa particularitatile de constructie, se crede ca mesterii sunt aceeasi ca ai bisericii de la Arbore. Fara turla si sanuri, are coloane in naos si in pronaosul boltit cu o calota mica.

Ajungem la masa...Mancare de post facuta la soba...immm. Delicioasa!!!

Am savurat o ciorba de fasole si o mancare de cartofi foarte gustoase iar dupa...doritorii au servit un pahar de vin de la "mama lui"



Saru'mana Parinte!!!
Mai venim!

Fotografii - echipa trei

Sambata, 21 martie, intre orele 9:00 - 13:00, a treia echipa de voluntari.


Adunareeaaa!!!


Domnul inginer silvic, Costica Botezatu, Domnul Primar Martinus, Domnul Profesor Ovidiu Toma


Suntem ochi si urechi. Invatam sa plantam un pom.


Oana (TVR) asteapta cu nerabdare sa planteze. Simpatice ciubote...


Si acum, LA TREABA. Ufff iar nu ne ajung harletele!



- "Cum e sa plantezi un pom?"
Immm...o sa vedeti in reportaj


- "Uraaa, victorie! Salvam natura!"
- "Eu sunt mic, dar vreu ca voi sa aveti grija de mediul inconjurator, sa ma bucur si eu de natura cand o fiu mare!"


"Numele meu este Marcu si sunt o mica vedeta." Mai multe informatii gasiti aici la Domnul Profesor.
Bogdane, tu nu ai mai incaput in fotografie din cauza poetului :)


Eee...si cum e la harlet, d-soara Dinga?


Au gasit comoara!!!


Hai Brindusa, curaj!

Da, da, ne plac papucii vostri!


Anca, Razvan


- "Taticule, vezi ca nu e drept copacelul!"


Domnule profesor...dar unde e harletul?


Echipa Ouartz Matrix la harlet. Felicitari!



Baietii astia au muncit nu gluma



Daca plantati si puietii din galeata ati terminat norma ;)


Echipa ETC: "Noi am fost cei mai harnici, am sapat cele mai multe gropi!"



Presedintele ETH



Simo, Pitic, Andreea, Razvan - TERIS. Cea mai tare echipa!


Angajatii Ocolului Silvic si Liga Studentilor Electrotehnisti


Primarul Comunei Dobrovat, d-ul Martinus, ne ajuta sa plantam un pom.
Domnule Primar sa aveti grija de padure.

D-ul Profesor Toma, TERIS si ETC


- "Huh, ce greu e harletul asta!"


Bravo baieti - Liga Studentilor Electronisti


- "Mami, mami...ce fac tinerii acolo in vale?"
- "Dragul mamii, am auzit ca au venit sa ne planteze o padure!"

- "Hei, Gigel, Negrutzu... ati auzit ca avem musafiri aici langa noi?"

- "Fratilor, sa ne pitim pe undeva ca altfel vom sfarsi in tigaia cuiva!"

luni, martie 23, 2009

Fotografii - echipa doi

Tot vineri, 20 martie, intre orele 14:00 - 17:00, a doua echipa de voluntari, formata in cea mai mare parte din studenti, da startul de plecare din apropiere de Rapa Galbena.
La activitatea de plantare, pe langa echipa BEST , echipa ASB si alti studenti l-am avut de aceasta data si pe Domnul Decan, prof Ion Moglan.
Ne-am bucurat mult de receptivitatea conducerii Facultatii de Biologie si de tot sprijinul pe care incearca sa ni-l ofere atunci cand este nevoie.
Felicitari Domnule Decan ca nu uitati niciodata de activitatile noastre.

Ne pregatim de drum. Mici schimbari in ceea ce priveste locatia de plecare, interzisa stationarea in fata la CCS. Dar acest lucru nu ne impiedica sa ajungem la destinatie.



Explicam ca autocarele noastre stationeaza doar cateva minute in fata la CCS. Atat cat sa urce voluntarii. Raspunsul e negativ. Probabil ca nu aveau altceva de facut in acel moment si ne-au gasit pe noi. Ne conformam si respectam regulile.



Plecam spre autocare.


In drum spre Dobrovat, veselie mare, urmeaza sa plantam.


In pas alergator spre locatia exacta de plantare. He, he, daca ati sti ce va asteapta ;)



Domnul Decan a plantat multi stejari. Frumos exemplu! Bravo!



Mai Bine si frumoasele ciubote ale Anuscai



La treaba...



Cu o sapa s-un harlet ajutam mai multi puieti



Echipa ASB la plantat



O parte din marea echipa BEST, mari nebuni cu chef de viata



Unde's multi puterea creste



Inca putin, inca putin


Poza de grup
Urmeaza echipa 3 si echipa 4